când suim pe Dumnezeu în spinarea semnului de întrebare
zburăm șovăit de la o moarte la alta
printre rămășițe de viață murinzii au în ochi
posibilul trai acolo
de unde s-a extirpat existența

cântec să am, sunt un ucigaș de lebede
aud parcă atunci pe Dumnezeu cum mă ceartă
Omule,-mi zice! nu-ți preacurvi auzul
agonic păsării cântec străbate tot prin aer de lut

degetul mic îmi șoptea eternități la urechea umbrei,
Cunoașterea lăcrima venin,
din brațele unei mame răcnind începutul
mântuirea sânului aleargă spre vise

apoi
coborâm pe Dumnezeu înapoi
în Credință