e taina-n nunta nopții adâncită
grădini de minunare să răsară
pe clipa unde patimi se lăsară
și-n drumul tot e-o jale fericită.

iar preoți de senin șopteau pe nară
pe sub lumină lunga lor ispită
tu, din serai de poezii răpită
pășești ca-n dans pe-o melodie rară.

îmi dai de prin copac oprit dulci poame
fiind în văz de frumusețe iad
în anotimp de rugăciuni infame.

din brâuri frunze către slavă cad,
de pacea veșniciei îmi e foame
precum de-o sete mistuind răsad.