iată-ne mici
pe bucata îngustându-se de iarnă
fărâma de gheață sensibilă
la fenomenul încălzirii globale

și ce dacă?!
ar putea striga pasărea
și ce dacă?!
am putea s-o imităm noi

cârduri de cocori rămași
imaginației nostalgice
dau ocol silabelor răzlețite
habar nu avem cum timpul
ne ia prin surprindere!

nu aprofundăm
nu știm nici măcar
dacă boala noastră
se numește în vreun fel
dacă este numai inima
în închisoare de decembrie

poate poeții... poate iubirile lor...

instantaneu
urmele celorlalți
ne acoperă pașii
liliacul ne strigă pe litere
sufletul altădată comun

se înserează

fără drept de apel
îndepărtarea își însușește mimicile
pe care n-a mai încăput intimitatea
un fel de a spune al cosmosului
un fel de a ceda noi

mergem
dincolo de celălalt
cu felinare atârnate de glezne
asemenea condamnaților
dâra de lumină sporește singurătățile
destinul acesta – insulă scufundându-se
în mine / în tine
înainte de-a ne fi născut