motanul existenței toarce vreme
pe după soba clipei vâlvătaie;
erai în ale frumuseții straie,
fântână de sărut ți-e gura-n leme.

tăcerea rugă-n flacără de rai e,
în pielea ta cu liniști scriu poeme
iar tegumentul veșniciei geme
prin taină-n ceas pe miez de se-ncovoaie.

e amfora cu umbră-ndestulată
la nunți tenebrele având a bea,
a da la miri de nălucire plată.

și sângele-n iubire ne robea...
genune-i nicăieri și niciodată
pe când nimic se necuprinde-abia