Plumbul peste pleoape lin se lasă
și te cheamă somnu-n ape calme.
Brusc, lumina-ți pare de melasă,
de îți vine să te iei la palme.

N-a secat fântâna, dar e timpul
să îți vezi de visul tău în voie,
că oricum n-ai să atingi Olimpul,
n-ai să faci minuni precum Sisoe.

Dormi, creștine, ca să uiți amarul
provocat de ape-nșelătoare,
că necazuri vor tot fi, cu carul,
nu mai zic, priviri ispititoare

ce-or să-ți lase-n suflet uscăciune,
după dansul unei ploi de vară,
iar în inimă, doar un tăciune,
ce-o să pâlpâie, pân-o să moară.