Câteodată viață noastră e despicată ca un pepene
Din care se scurg sâmburi risipiți
Păstrăm un voal subțire peste lumina dinăuntru
Cât să creadă lumea că e o grădină
Însă biserica noastră e adânc ascunsă
Că am și uitat locul unde sunt inima și sufletul
În față o perdea de fum parfumat cu trandafiri ofiliți
În spate cuțitul aspru al adevărului nerostit
Și toate drumurile astea, din față în spate
Ne seacă seva copacului ce crește în noi pipernicit
De atâta teatru prost i-au înghețat mugurii
Un deșert pustiu acoperit cu flori de plastic
Mormânt adânc săpat din care nu se mai vede
Numele de pe cruce