Singurătatea îmi plânge cu capul pe masă
Înnegrind și mai mult pereții nezugrăviți,
Se-agită, cuprinde, și mușcă nemiloasă
Până și din rugăciunea mea către sfinți.

Așezată confortabil la capăt de pat,
Singurătatea trosnește-n mobilier
Oasele nopților încrucișate dezordonat,
Privindu-mi în ochi nesomnul de ieri.

Singurătatea niciodată nu doarme,
Mirosind a gând din trecut și pustiu
Răpește lumina ferestrelor oarbe,
Îndemnându-mă spre drumuri pe care nu le știu...