Lumea este o dulce înverzire, probabil
sufletul este verde ca marea, și peste el trec uneori albatroși să se inunde de florile verzi
ale lumii
purtam cofa plină de alge
plină de verde
nu de apă
care nu eram eu ci mâinile mele pline de verdeață
care curgeau peste mine
ierburile
îmi făceam loc printre verdeața mea
măcar mă străduiam
eram undeva dedesubt, sub o apă, care era ca un suflet
mare
cuprinzându-le
era verde
era liniște în oraș, era liniște, pe șosele treceau autoturismele grăbite, albe, toate albe,
taximetrele, luminile
lampadarelor
nu făceau față la atâta lumină stelară
pentru că
se schimba anul
și stelele se schimbau pe cer.
în hainele cele noi
care începuseră să pâlpâie.
nu
era prilej nici pentru râsete nici pentru plâns atâta plâns în urmă
totul era ca înainte
se scriau povești
multe
închizându-se copertele deschizându-se copertele
închizându-se copertele se deschideau altele foarte repede
alta
alfa
cărțile
mele sfinte pe margini frumoase copertele
unele după altele
și nici anul nu se va sfârși la 31 decembrie
nici nu va începe la întâi
imixtitiuni și întrepătrunderi ale dragostei și a dragostei noapte-zi
în schimb
poate luna
se va trezi trecută ca o luntre
unde este mult pește nou
somnul somonul și sabita
iar la urmă
trezirea

din cerul de

pește

în alt cer.


2019.