trecutul nostru înseamnă
reflexele urmei
iguana pe nisipul memoriei
electrocutată de un fulger banal
fiecare nor înfipt în obiecte ce te-nconjoară
umbrele trupului
oase
ziduri albite în capitelii dorice
inima tocmindu-se prea mult
gândul
un spin în călcâiul clipei

amanda
când te privesc se-ntunecă lumea
se întețesc în piept trapuri galactice

lumina foșnește peste tăblia dormezei cu arcuri
gustă fagurii visului

până dimineață
îmi ascund poemul de dragoste într-un tors de ghips
sunt fără aer
precum viul în crisalidă
urăsc dormeza asta de-o singură persoană/resorturile
ce o mișcă de la o stare la alta

aștept să te trezești
să-ți cer câteva cuvinte
cum ți-aș cere câteva tricouri mai largi
căci nu există certitudine
măsura lucrurilor variază

lupta cu sinele este un fel de prescură
câte puțin câte puțin
până te-nghiți și devii un dumicat frenetic de lut

amanda
lasă poemul acesta să crească în tine
eliberează-l de sofisme
aproximări în care m-am abandonat
pune-l pe tavă fărâmițează-l
foamea este o premoniție a supraviețuirii