Tu să nu-mi spui cum te numești
Ființă cu pielea de sticlă,
Voi măsura cu tihnă ceea ce ești,
Cu tihnă, și poate cu frică.

Tu să nu-mi scrii despre cum crești
Ființă cu părul în soare,
Voi cerceta-n candele umbre cerești
Cu ruga murită-n picioare.

Tu să nu-atingi cuvântul greu
Ființă cu buze de-apusuri,
Voi decanta în clepsidră, acum și mereu,
Privirile-ți, tainice spusuri.

Tu să nu-adulmeci pom răsărit
Ființă cu aer de seară,
În flori am să-ngrop, în chip felurit,
Zefiru-ți, în lacrimi de ceară.

Tu să nu pleci când te apleci
Ființă cu pasul de crânguri,
Pe urmele tale umbla-voi în veci
Ca ciuta prin tainice gânduri.

Tu să nu-mi spui cum te rostești
Ființă cu zâmbet de nuferi,
Voi fi lângă tine, ca ploaia-n ferești,
Să alin când tresalți, sau când suferi.

Ființă cu pielea de sticlă
Ființă cu părul de soare
Ființă cu buze de-apusuri
Te îngân slavoslovind în picioare,

Ființă cu aer de seară
Ființă cu pasul de crânguri,
Ființă cu zâmbet de nuferi,
Te tot caut, rătăcind ...printre
Rânduri.