niște calendare prăfuite
mă fac să mă întreb,
anual,
dacă n-ar fi trebuit să rămânem împreună
în povestea aceea sofisticată
de dragoste,

acum mi se pare o prostie,
dar bocancii tăi preferați
cu care am intrat în viața ta
mă mai poartă involuntar
prin locurile pe unde ne agățam
unul de altul
să nu ne-o ia destinul înainte.

nu știu cine a oprit neuitarea
unui orologiu
în care ne ascunsesem o vreme,
vântul, oamenii,
ploile cu piatră,

totuși am să mai hălăduiesc
prin câteva calendare,
irosind ani de
neiubire,
apoi am să o iau spre casă,
să-mi număr cu aproximație
trosniturile încheieturilor
și zilele solitare
care mi-au mai
rămas.