Am găsit odată o barcă ancorată la mal și eram singură
În jurul meu musteau dorințele vii ale unor larve
Cu fiecare minut care trecea nu le mai deosebeam de ale mele
Nisipul tăcea,
Iar lemnul bărcii începuse să putrezească de plictiseală
Hai să mă pierd, mi-am zis
Cu barca asta.

M-am îmbarcat și am plecat,
Supusă unei oarecare condiții
Eu însămi o condiție ca barca să plutească doar ca să se scufunde
Călătorul condiționat, purtat de vânt și fără legendă.
Și-atunci am gândit că am nevoie de legi pentru un drum parcurs înapoi
Un set gata făcut,
Din care să pierd câte o bucată
Respectând cronologia inversă a apariției lor
Să pedepsesc în lanțuri toți scribii care le-au multiplicat cu avânt
Să celebrez mici victorii fumând pipa păcii cu bătrâni care n-au avut șansa să moară ca Che Guevara.
Știu Decalogul, mi s-a transmis civilizat și metodic
Dar ce păcat că ascult doar ordine răstite,
În pruncia tribală am fost mereu învățată să răspund
La sunete de tobă, talangă, clopot, piatră.
Între blănuri de animal,
Încă plină de rămășițele facerii
Am țipat si tribul meu m-a ascultat.
După primul răcnet știam că o să-mi facă plăcere să ascult la urletul din altul.
A fost prima mea apariție,
Pe vremea când mama și tatăl suntem de fapt tot noi,
Iar strămoșii niște copii care ne-au scos în joacă ochii cu bățul pe maidanul junglei
Ne loveam și carnea creștea la loc mai fragedă și mai frumoasă,
Ne jupuiam pielea până la sânge,
Fără să ne pese că ne expunem vulnerabil.
Focul neinventat nu se stingea niciodată și nu te rănea
Țopăiam printre flăcări și ele ne învățau gemetele și cuvintele lumii
Limbile noastre au rămas roșii de când văpaia le-a alintat in armonia sunetului
În nopțile curate, care durau ani nemăsurabili,
Bărbații tratau totul în spirit de glumă
Iar femeile se luptau să scape de povara intuiției,
Care plana asupra vieții lor
Ca o transă premenstruala fără ieșire.
Am devenit în scurt timp una dintre acele femei
Ea este cea care îmi produce visele
Și căreia i-am închinat cândva un ritual.
Desigur, nu in viața asta,
Acum nu am datele necesare și nici inspirația de a le căuta unde trebuie,
Troglodita nu s-a îndurat să mi le insufle.
Era ritualul ei preferat și o suspectez
Că mi-a creat scenariile vieților doar ca să se salveze
Să creeze o conjunctură disperantă
Și să îmi explice apoi cu un rânjet triumfător
De ce era ea mai bună decât mine.

Am lăsat barca la mal
Întotdeauna o călătorie ca asta
Mă face să alerg desculță pe plajă câteva ore
Vreau să depășesc viteza cu care soarele se naște și apune
Tălpile mele sunt foarte rezistente
Ca și voința supraviețuitorilor.