agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-01-11 | |
Într-un oraș sec, friguros, pe niște bulevarde triste
Și monotone, în viețile line și plictisitoare ale multor muncitori calificați În seria învechită de autobuze RATC care circulă prin oraș de vreo 15 ani A apărut peste noapte un autobuz gri cu ferestre cenușii. Era strălucitor ca o piatra de agat alunecând pe străzile înghețate, Străbătând distanțe și înălțimi obișnuite, Ca umbra unui vis aproape uitat pe care l-ai lăsat Să ți se scurgă printre degete de dragul stabilității, Ca o gură de aer proaspăt sub un lac plin de nuferi. Inițial, doar am auzit că există, apoi l-am văzut în treacăt Mereu în partea opusă a drumului Fantoma fumurie a orașului, duhul misterios Prin ferestrele cărora doar poți ghici ce se află înăuntru. L-am așteptat cu biletul în mână și căciula în palme Ca pe acea șansă care ți se oferă o dată la 100 de ani L-am așteptat cu ochi sclipitori și o răbdare cuminte Zărindu-l mereu însă numai în treacăt, prin ferestrele murdare Și zgâriate ale vechilor galbene autoturisme, cu scaune pe plastic Mâzgâlite cu markere de diferite culori diverse injurii. Într-o dimineață, așteptând în apropiere de stația terminus L-am văzut îndreptându-se înspre depoul de autobuze Falnic, sclipitor și învăluit în misterul său auriu Mi-am spus ”Asta e!”, ”L-am prins!”, ”De data asta al meu este!” Și l-am așteptat. Așteptarea mea credeam că e gata să dispară ca aburul care îmi ieșea din gură Dar nu au trecut unul după altul decât vechea gașcă de autobuze Fratele mare, fratele mijlociu, fratele mic Telefonul îmi suna într-o veselie, dar nu îmi doream să răspund. Tot ce vroiam era ca autobuzul acela să frâneze în stație și să-și deschidă Ușile din mijloc fix în fața mea Așa că stăteam cu mâinile și picioarele înghețate, cu eterna-mi așteptare în palme, Părea însă să fi fost înghițit de pământ. M-am dus în stația de depouri să îl văd și fix când am ajuns a pornit din loc. M-am dat bătută. Se-nserase afară. M-am dus la muncă Nu ca să muncesc sau să dau explicații unde am fost Ci ca să le povestesc tuturor despre noua mea obsesie. Nimeni nu m-a înțeles. M-am întors înfrântă acasă, Cu un autobuz ordinar, iar atunci când am coborât, În timp ce traversam strada, agatul meu fumuriu tocmai pornise din stație, Din stația în care l-am așteptat toată ziua. L-am forțat să frâneze, ca să traversez. Nu avea de ales, dar fără să îl mai privesc, Fără să mai tânjesc după el, de data aceasta. Apoi, pur și simplu, l-am lăsat să mi se scurgă printre degete Ca în atâtea alte dăți, ca pe un vis împletit cu fire de argint, Pe care am obosit să-l vânez, l-am lăsat să plece, Fără să-i pese de mine, așa cum ne este predestinat.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate