Dezvelit un deal și-arată
creasta plină de noroi.
Latră câini bătuți de soartă,
costelivi, cu blana plină
de mocirlă și gunoi.
Casele se-ntrec în lipsuri,
fumuri cresc din doi în doi,
stâlpii unei porți înalte
sprijină un biet strigoi.
Bate zarea cu privirea,
gându-i stă în țări streine,
- da de a uitat să sune
și-a plecat.
Poate că vine!
Paserile călătoare
fac cârduri de sărbători,
vin în valuri optimiste,
zac în vamă de cu zori.
Drumurile ce se strâmtă,
gropile ce se-nmulțesc
le taie înflăcărarea și șoptesc:
- îi mai dulce pribegia
bunăstării ne-mplinite,
în contrast cu bogăția
vorbelor nesocotite.
De la poartă trece-n șură,
țandură din buturugă
de salcâm - cară la foc,
ca să aibă cald nepoții
ce-or sosi din alte părți.
Se aude! Fuge-n tindă,
a trecut… o ia la vale,
fericit e altul care
de un an fecioru-n zare,
hotărî sa-și facă stare.
E Ajun și-n minte-i sună
cete de colindători.
Avangarda sărbătorii,
vânători de colăcei
populau cândva cărarea
ținghelind din clopoței.
Mulți erau și pe tăcut,
câte șapte-opt la masă
lingeau blidele de lut.
Ar pleca la hotar,
departe… hăt!
Să scurteze depărtarea,
dar îl doare, natura fără omăt.
Dintr-un colț de ochi se scurge
pe obrazu’ bărbierit,
o bobiță …ca sudoarea,
pe sărutul ne-mplinit.
- Nu-i nimic, la anu' poate,
dacă poarta se deschide
și nu va purta lăcată,
să apară fericirea
chiar de-i mică… cât o pată.

Ce-ați trăit frumos odată,
să găsiți iară - ACASĂ!
Belșug să aveți pe masă,
SĂNĂTATE LAOLALTĂ!