trebuia să sucesc niște mâini
fără să întrerup aplauzele
rar găsești pe cineva să respecte legea
iubirii
înaintea cuvintelor n-a fost nimic
explicit
cu nume de om fericirea mă strigă
pe cine îngropi cu o slujbă așa de frumoasă

sunt ghinionistul care nu-și permite emoții
deși undeva păstrez o batistă
mereu întreb unde mi-e locul

cei de acasă ies în stradă
cu mimica schimbată cu strângeri de inimă că
nu fac nimic
pentru împăcarea cu moartea
ora trei dimineața este cea mai potrivită muzicii de jazz
până la primul adio
îi aud ticăitul

la petrecerea burlacilor promisă de zâna cea
rea de la naștere
am răsuflat ușurat că nu moștenisem capul mare și dizgrațios
al bunicii
precum vibrația karmei prin crăpăturile nopții -
ceva între obiectele personale și tăblița de identificare a îngerului
cu reputație îndoielnică

gata să prade
mi-a tras o palmă nu fi tipul acela
nehotărât
în privința iubirii
eu și Dumnezeu am avut copilării diferite.

de parcă întâmplarea s-ar fi ușurat
pe buchetul miresei
iar
viața
a trecut brusc mai departe