ca şi cum tu
n-ai fi învăţat vreodată să citeşti
cu miliardele de insecte învălmăşindu-mi fiinţa
până în punctul acela în care pot să-mi simt eliberarea
durerea insuportabilă trecându-mă pe lângă moarte
imortalizându-mă
mie pe mine aducându-mă
fără de pământ/ fără de carne/ fără de tine

în dimineaţa zăpezilor cu flori speriate
naiv îşi va ascunde cerul anxietăţile
de după nori albi/ de după stol de cuvinte
de nimeni vreodată dezlegate
urmând sensul exact

sentimentele vor prinde ţurţuri
voi fi Crăiasă a Gheţii
nu vei şti
cum se topesc iernile
în intimitatea castanie a femeii din mine
nici aburii de iasomie personalizată
în anotimpul acesta străin aruncat tuturor

fiarele pădurii îşi vor schimba habitudinile
un uriaş va da ceasuri înapoi
vor aprinde cărbuni spiriduşii
fereastra aceasta trimiţând
vis cosmic de muritoare de rând
către crugurile înaltului
o pană/ un trosnet în sobă/ privirea lărgită
prelungind clipa de-aici/ intrând-o în veşnicie



o să-ţi scriu
ca şi cum tu
n-ai fi învăţat vreodată să citeşti
poate o vei face cândva...

te vei întrista
dincolo de cuvinte
vei înţelege
cum eu pot fi
numai cu ideea
de tine