DE ATÂTA DOR…..

Mai am un singur dor, să pot să te cinstesc
Iubind în taină, neîncetat, să pot să povestesc.
Hoinar pe drumul vieții prin freamătul de codrii,
Adio, drag poete, îți dăm albastrul florii.
Iar când vei fi pământ, vom spune al tău vers,

Ești steaua ce veghează întregul Univers.
Melancolia cuvântului măiastru ne-a surprins
Iar când lasata-i lumea, durerea ne-a cuprins.
Numai poetul știe al vieții dulce sens,
Ești geniul neînfricat de-a pururi neințeles.
Sara pe deal ne adunăm, scrisorile îți mai citim
Ce e amorul ne întrebăm? și iar te recitim.
Un Luceafăr ce răsare și strălucește peste timp
Ce ne privește din înalturi în orice anotimp
Ai fost și vei rămâne în suflete și gânduri
Și îți vom citi la infinit versurile-n multe rânduri.

Și acum aș vrea dragă poet, să-ți spun și păsul meu
Știu că m-asculți, nu-i un secret al unui semizeu.
Ai noștri tineri la Paris învață , nu se întorc apoi,
Sunt triști de ce-au lăsat acasă, tu adu-i înapoi.

Aș vrea să cred că nu-n zadar strămoșii s-au jertfit
Și au rămas doar niște nume pe-o cruce de granit.
Atât de fragedă e viața și timpul trece ca un vânt,
Luceafăr blând întoarce- ți fața și luminează un pământ
Ce-l port în suflet și în gând.
E acel pământ e acea glie, e dulcea noastră Românie!
Și dă-ne nouă înțelepciune, și dă-ne nouă un cuvânt
Rostit să facă o minune, pentru acest plai, mai drag, mai sfânt
Iar eu acum, la fel ca tine, mai am un singur dor
Să văd din ce în ce mai bine, acest măreț popor!

15 ianuarie 2019 MARIA BESCIU