În fiecare zi mă așez la masa de litere vesele
Un laptop cu taste vechi și ecranul mic, ochi mirat curios
Hotărât veșnic să cioplesc cel mai frumos poem
Strâng frământările în menghină, tai metafore din metal
Găuresc mințile oamenilor, șlefuiesc strălucirea versului
Fac pâine din dorințe și vin din lacrimi de despărțire
Ba chiar aduc la viață niște poeți căzuți și prăfuiți din interbelic
Dau ochi orbilor să vadă în întuneric
Niște frați ai mei mă vând la piață pe seamă de nimic
Prietenii se leapădă ca de un cojoc prea strâmt
Fariseii mă sacrifică în piața publică pe-o cruce veche
Și-atunci scriu cel mai frumos vers făcut de om
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu
miluiește-mă pe mine păcătosul
Apoi
Doamne, nu mă lăsa!
Cum a trecut El prin astea, ce sunt eu decât trecere
Sunt într-o grădina de măslini, urc un deal, sunt bătut în cuie
Nu sunt un meteorit venit prăbușit uitat, nu sunt singur
Cel mai mare poem e în fiecare zbatere din aripile sufletului
Un bătrân gârbovit ce vorbește o limbă în toate limbile
Născut acum două mii de ani