Ajung cu gândurile în visele prezentului bolnav
hazardul rupe pagini din istoria recentă,
eu nu le pot nici măcar desena
suntem prinşi într-un cerc vicios.

Trăirile noaste roase de amintiri
curg prin anotimpuri insalubru şi trist,
scriu şi o lună sângerie nu înseamnă nimic,
dar un popor stors de sânge înseamnă ceva.

Isprăvile iernii sunt cum trebuie să fie,
îmbracă pământul,
nu dezbracă femeile frumoase
la care cei cu bani vor să ajungă,
e o harababură de sentimente.

Încă mă mai gândesc la o lume posibilă
să se îmbrace în hainele adevărului
şi nu la hoţi la drumul mare
care te aşteptă în orice clipă.

Doamne, îmi zic, cum am ajuns de săraci
cu duhul şi cu toate cele,
numai tu poţi să ne aperi
de aceşti monştri ai libertăţii
pentru care ne-am luptat degeaba
şi am ajuns să ne rugăm iarăşi la tine.
Slavă ţie!