Se pare cum că Cerul
Ar fi voit cândva,
Și nouă adevărul
Din milă a ni-l da,

Și fericiți din fire,
Am zămislit și noi,
Născuți într-o gândire
Spălată de gunoi.

Însă mai mult uitasem,
Ce preÈ› nu a avut !
Căci calea ce-o urmasem,
Demult am și pierdut !

Prea îndoită-n fire,
Nimic nu-ți este cert !
Tot cauți omenire,
Cu gândul tău deșert !

Azi lutul trist, pragmatic,
Privește cu amar,
Cum arde pe jăratic,
Uitat de un olar.

Nimic nu garantează
Al timpului cuvânt
Ce întru noi viază,
Și moare în pământ !