e providențial,
îmi spuneam pe atunci
când viitorul avea un accent mai
puțin grav
decât prezentul,
numele tău rostit,
făcea Luna ovală
să cadă din oglindă,
dar trimitea de la nord la sud
ecouri în zigzag
deșteptând primăvara
ascunsă în lumină

o luptă începută
o continuă mereu altcineva
se spune,
la fel e și cu iubirea,
când stă cineva la pândă
disimulat în umbra trupului tău

aș vrea să-ți rostesc numele
ca o șoaptă
dar greutatea unei ancore
prinsă de inimă
mă pierde în inexistența unui neant,

limita inexplicabilă a providenței
este doar un ecou rătăcit
între răsărit și ape,
față în față
cu tine