am avut și noi o clipă dumnezeieasca de inspirație
și cu toate fricile am deschis geamurile casei împuțite
să între aer proaspăt de libertate pentru robi
unii au murit, alții s-au împotrivit, cei mai mulți
șobolani, s-au ascuns și au așteptat sub plapumă
să vadă cum se învârte acul balanței oportunităților
gardurile de sârmă au fost dinamitate dar au rămas vii
în mințile oamenilor de bine
sclavii de pe plantații nu știu ce să facă cu atâta orizont
nu mai sunt stăpânii să-i bată, să-i înjure, să-i omoare
aerul ăsta e prea tare, pentru cei neobișnuiți e fatal
se întorc în tunelurile lor de chibrit în amintiri chinuitoare
femeia albă minunată zeiță împușcată pe baricade
îmi ia mințile și mi le duce pe mari și oceane
odată îndrăgostit ești bolnav incurabil fără întoarcere
dar iată că din scâncetele nostalgiei și cenușa gunoiului
se ridica un abur mizerabil de excremente și urină
întrupat din paznicii rezervației și câinii lor descărnați
tinerii și copiii privind cu uimire cerul speranței strigă
s-au întors strigoii