orașul s-a umplut deodată de un revărsat de bătrâni
cum dă pe-afară apa din canalizare și inundă parcul
toți au fețe crispate, supte, mâncate pe dinăuntru de venin
căciuli de astrahan, paltoane întoarse, mănuși găurite de imitație
seamănă unii cu alții, niște boșorogi urâți, încrâncenați în luptă
și astăzi, întotdeauna, lupta de clasă
ascund șoapte, șușoteli, intrigi, minciuni, în vorbe de lemn
canalul înfundat de fecale împute tot orașul de sticlă
e o complicitate vicleană în piesa asta de teatru prost
care ascunde sângele adevărat ce strigă din morminte albastre
apartamente închisori făcute pe oasele tinerilor uciși
de torționarii colaboraționiști cu drag de tortură transformați azi
în pensionari mizeri milogi, conștiințe însângerate
comuniști și securiști, turnători și activiști, membrii
aplaudaci interesați ai crimelor comise pentru liniștea lor
cu mâinile murdare până la cot de sânge de intelectual
tuburi digestive primitive născute din putregaiurile pământului
ca să tacă, să nu gândească, să nu simtă, au tot primit
posturi, haine, mâncare, apartamente, cartele, frig,
și ei au fost mulțumiți, și-au alungat copiii din casă
apoi din țară, s-au considerat îndreptățiți, e patria lor
a stafiilor și a fantomelor descărnate de orice răspundere



mitomani propagandiști se caută în urmașii dacilor
când toată lumea știe că părinții lor sunt Lenin și Stalin
au știu, au tăcut, au râs, au înfierat, au combătut, și mai ales
au profitat cu toptanul, profită și azi



creaturi scârboase care sugrumă copilul din fașă
să mai câștige câteva zile, câteva ceasuri, îngroziți
de judecata ce-i așteaptă la întâlnirea cu morții lor
acolo nu mai sunt minciună, regrete sau doctrină
sunt martirii tineri zdrobiți de ciocanele și secerile lor
dușmanii de clasa asasinați în noapte fără vină



atunci când apa plină de gunoaie se va retrage în canale
când orașul de sticlă se va sparge
atunci vom fi cu adevărat
liberi