acesta este palatul meu

îl ofer tuturor cu inima
atârnând la gât ca o limbă de clopot
pe care mulți îl aud și puțini îl pot pipăi
sunetele curg în basso continuo
prin grădinile mele interioare
prin crăpăturile de baraj și fântânile arteziene
departe de vuietul narcisist al lumii
te ascund în camera cu fluturi
în care nu intră soarele
te mănânc singură
un tort cu trei etaje
fără linguriță fără milă fără oglinzi

dă-te cu pudră pune-ți cerceii și hai
să tragem cu pușca în cer
îmi spun vocile când tu deschizi ochii
să ne jucăm cu iepuri și homari
apoi cu lămâi tupeu și frunză de dafin
să-i fierbem la foc mic în oale cu capac din aramă
pentru cei mai puțin norocoși decât noi

viața, iubire, este traseul spre moarte
al unei calești cu armăsari în spume și vizitiu stricat
în mijlocul celor mai frumoase baluri
melancolia te poate lua de la glezne
ca o criză de gută
fie că este plictisul perucilor nepurtate
ori dezamăgirea ambasadorilor ruși
ce nu au reușit să îmi sărute inelul
tristeții îi spun mereu

taci, tu, e greu e să fii fericit, să
nu mă gândesc la buzele lui
în mijlocul ceremoniilor de stat
să nu dansez frenetic prin coridoarele
cu tapițerii și cerubini spre sala tronului
să nu suspin în corsetul desfăcut
privind spre focul aprins de mâinile sale

există o taxă pe suflet ori de câte ori zâmbești
și într-o dimineață oarecare de iarnă
cu degetele arcuite pe clopoțel
prin flirtul suav al florilor de gheață
cu aroma ceaiului de unicorn
zâmbind comand fericire