agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-02-08 | | Înscris în bibliotecă de Maria Elena Chindea Și eu, în mâini, numai cu această trestie; noaptea era pustie, luna în asfințit și pământul mirosea după ultima ploaie. Murmuram: memoria doare când o atingi, cerul s-a-mpuținat, marea nu mai este, tot ce se ucide peste zi e dus cu carele după colină. Degetele mele se jucau distrate cu acest fluier pe care mi l-a dăruit un păstor bătrân fiindcă i-am spus bună seara; ceilalți însă au desființat orice salut; se trezesc, se rad, își reiau uciderea cum ar tăia crengi sau cum ar face o operație, metodic, fără patimă. Durerea e moartă ca Patroclu și nimeni nu greșește. Mă gândeam să fluier o melodie, dar m-am rușinat de ceilalți care mă văd de dincolo de noapte, din lumina mea, pe care o țes corpurile vii, inimile goale și iubirea ce aparține atât Eumenidelor cât și omului și pietrei și apei și ierbii și animalului deprins să privească în ochi moartea vine să-l ia. Astfel am purces pe cărarea întunecoasă și am ajuns în livada mea, și-am săpat și-am îngropat trestia și iar am murmurat: într-o zi va fi învierea; cum pomii primăvara așa va străluci scânteierea zorilor. Se va face iar marea și valul o va ivi din nou pe Afrodita. Suntem grăuntele ce moare. Și am intrat în casa mea pustie. Traducere Aurel Rău
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate