Stau în iarna mea cu fluturi
emigraţi din Ipoteşti,
dintr-o vară, când îmi scuturi
amintiri mânăstireşti -

din cafea ies aşternuturi
pe pereţii caldei ceşti.

Du-mă, ca pe-un car cu bouri
Şi mă trece de zăpadă,
Unde e văzduhul stradă
Iară norii-s bibelouri,
Ia-mă-n fără de lumina
Ochilor de mânz cuminte,
Rătăcit printre cuvinte,
Când îmi arde rădăcina,
Fă-mă fulger peste lună
Cât mai zbor, măcar o clipă,
Să m-alături în risipă
De minune ce-mpreună -
Crivăţul cu dungi de soare,
Un troian cu iarba verde,
Regăsire ce ne pierde,
Despărţire ce ne moare…

Stau în iarna mea cu fluturi
Ca un fel de căminar,
Terminat de începuturi
Început fără hotar.

Iar în ceaşca mea de luturi,
Tu apari şi eu
N-apar…