E acolo, eu nu pot schimba,
cu doi ochi mari dincolo de spatele valului
în partea de unde suflă vântul
urmând aripile păsărilor;
E acolo, cu doi ochi mari.
S-a schimbat vreodată cineva?

Ce vreți? Mesajele voastre
ajung deformate la corabie.
Dragostea voastră devine ură
liniștea voastră devine neliniște
și nu mă pot întoarce înapoi să văd
fețele voastre pe țărm.

Sunt acolo ochii mari
și când eu rămân cu ochii țintă la proră,
și când la orizont cad stele;
sunt acolo, legați de eter,
cu o soartă mai a mea decât a mea.

Cuvintele voastre, dezmierdări, în auz,
vuiesc printre nalte catarge și trec
parcă tot mai cred în existența voastră,
tovarăși fatali, ireale umbre.

Lumea aceasta și-a pierdut culoarea
ca algele celuilalt an, pe țărm,
cenușii și uscate și-n voia vântului.

O mare imensă, doi ochi
nemișcați și agili ca eterul
și pânzele mele, cât vor ține, și Dumnezeu.




Traducere Aurel Rău