îmi spun unii cu glas șerpesc de evangheliști
să mă retrag bondar într-un borcan de sticlă
să-mi pun ochelarii de fericire și să cânt
petale, stropi, fluturi și îngeri
ochii mei văd petale însângerate
stropi de lacrimi
fluturi cap de mort
îngeri demoni
din garsoniera de la capăt de linie
orașul grohăie înghițind lumea
sufocat de gunoaie în descompunere
copiii se joacă cu bombe frumos împachetate
bătrânii secretari de partid fac planuri cincinale
tinerii epuizați împinși sub roțile metroului
oamenii își pun măștile de protecție
burduhănoșii din trecut râd
de la înălțimea catedrelor morale
într-o lume fără nicio noimă
poeta găsește o floare răzvrătită în cimitir
crescută din oasele studenților torturați
și face un minunat poem minimalist filozofic
sunt născut mai devreme dar am înțeles mai târziu
în mine urlă niște voci de oameni chinuiți
reîncarnați pentru a face dreptate
eu îi aud în fiecare noapte
poeta nu