e târziu și soarele ca o drujbă taie
cerul în două. muniții păstrate pentru mai târziu când vom avea nevoie de ele.
soldați pregătiți pentru război / asta suntem. apoi soare/ vid.

cizme murdare înfipte în noroiul de pe străzile
ce ne duc ca benzile transportoare înspre cazarme.

// acolo se petrec dramele / când liniștea se omoară încet
ca un animal învelit în blana lui caldă străpuns de gloanțele lor cenușii //

liniște artificială în dimineața de februarie / pentru că toate
sunt ascunse sub pământul murdar.

tac asemeni unui munte pe care niciun alpinist
nu poate să-l urce.
ceva urlă pe văile sale / nevoile noastre de stabilitate și control.

// tac și-mi descopăr fricile ca pe o rană. în capul meu se învârte o balerină.
cu căt învârt cheia cu atât mai repede se mișcă. //

un soldat se va îndrăgosti de ea.
dar când o va vedea în fața cazărmii, așteptându-l în rochia ei frumoasă și neagră
altcineva o va împușca. sângele va țășni. durerea va țâșni.
moartea va țâșni.

// te rogi ca ceva să se oprească / aici în liniștea camerei tale //

să se oprească războiul. drujba îți taie corpul în mai multe bucăți
pentru că întregul nu a funcționat niciodată.
și atunci auzi cântecul balerinei. te rogi ca el să se oprească pentru că de fapt este cântecul morții.

apoi soare/ vid.