Clar, nu mă pot abține să nu-ți scriu măcar un pic.
Sper că nu fac exces de versuri cheful să ți-l stric
Dar gândul la tine mă îmbie să dau mai mult,
Să vreau mai mult, să mă-ncalț cu papucii de adult
Căci sufletul tău ludic, crâmpei din suflul divin,
Îi dă prelungi târcoale cugetului meu sangvin;
Aș cutreiera lumea de mână ținându-ne
Căci mai Liber mă simt în dulcea noastră fuziune.
Singur să fiu aș avea Liniștea de partea mea;
Iar așa, acestea s-ar completa, ar complota.
Cu energia ta s-ar înoda și-om înota
Împotriva curentului. Dar realitatea,
Urâta de ea, este că singur când sunt mi-e greu.
Am zgomot în cap, zgomot al propriului meu clișeu.
Ți-am mai zis: 'Când sunt cu tine Am zile senine. '
Și așa e. Liniștea doar atunci parcă vine.
Și pragmatic fiind.. știu că e suficient să vrem,
Noi-amândoi, același lucru doar ca să putem. Orice.