în templul de pe acoperișul adevărului
poeții sunt preoți ai Mirării,
zeița aceea care le toarnă în gura peniței
rostirea văzului de eternitate
și zborul către aripa de înger, cea vindecată
mereu urmăriți de propria umbră
pe glii de hârtie

&

Mirarea înfige în inima rostului
sângele îmbătrânit în lumină,
aproape în putrefacție-i clipa
ce se va naște

&

la fântâna cu lebede poetul mărturisește cântec
ori sincera cenușă omidă,
nu e nici o deosebire
între om, fluture și pasăre

&

Mirarea adună la Mâine acasă poeții