Țara noastră este închisă, toți munții
acea zi și noapte au cerul scăzut ca acoperișul lor.
Nu avem râuri, nu avem puțuri, nu avem izvoare,
doar câteva cisterne - și acestea goale - acel ecou, și că ne închinăm.
Un sunet stufos, la fel ca și singurătatea noastră
la fel ca dragostea noastră, la fel ca și trupurile noastre.
Ni se pare ciudat că odată ce am reușit să construim
casele noastre, colibele și pliurile de oi.
Și căsătoriile noastre, coronalele și degetele răcoroase,
au devenit enigme inexplicabile sufletului nostru.
Cum s-au născut copiii noștri, cum au devenit ei puternici?

Țara noastră este închisă. Cele două negre Symplegades
închideți-o. Când mergem în jos
la porturile de duminică să respire liber
vedem, aprinse la apus,
scândurile rupte din călătorii care nu s-au încheiat niciodată,
organisme care nu mai știu cum să iubească.