degete de umbră, arătătoare de eternitate
în lăuntrul noțiunii de raft,
în șa de nemoarte,
galopul miezului clipei în interior
sub ochii lucind de a vedea

poeții nu cunosc
amănuntul de a exista,
ei plutesc pe praful de raft
înveliți în coperțile veșniciei
în interiorul unei singure clipe,
neîncepută și fără sfârșit

muream uneori acolo,
stihul mă trăda de viețuire
praful raftic îmi înconjura coperțile vieții
eram un microb neînsemnat, fără apărare
alungat din trupul eternității de lacrimile
nevăzătoare de mine

uneori scot raftul din țâțâni
izbind cu el de toți pereții mormântului
praf în ochii sângelui, iubirea
așez pe raftul
vinovat de a fi