oftatul
mi-l apropii de buze,
între patru vânturi nu mai știu ce cale să aleg
pe pământ,

suspinul zilelor care s-au petrecut
îmi șuieră prin tâmple,
porți întunecate
se deschid undeva spre o cetate de umbre,
tăceri ce nu le pot pătrunde
se ascund într-un clopot,
mereu se desprinde pe undeva o lespede de piatră
din cer,
căzând cu sunet de criptă
spre nevăzutul,
ultimul
oftat.