Mă urăsc ca un vinovat nepedepsit ce-şi aşteaptă sentinţa,
dacă mă iau dup fapte n-am comis nimic cu bunăştiinţă
am rămas mut printre oameni
să mă judec singur,
oraşul în care trăiesc este un iad
cu porţile închise.

Nicio linişte nicio bucurie nu mă pândeşte
doar tu vii să mă adăposteşti de păcate
sub umbrarul dragostei
ca să-mi revin din letargie.

Încerci mereu să-mi spui vorbe de suflet
să mă scoţi din râpa întâmplării
în care am căzut la timp nepotrivit,
eforturuile mele sunt prea mici,
dar o să ies la suprafaţă curat
aÅŸa cum am fost ÅŸi sunt.