agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-02-28 | | Înscris în bibliotecă de Maria Elena Chindea Marea se unește în apus cu un lanț de munți. În stânga noastră vântul suflă și-nnebunește, acest vânt ce dezbracă de carne oasele. Iar casa o avem între pini și roșcovi. Ferestre mari, mese mari ca să scriem scrisorile pe care ți le scriem de atâtea luni, și pe care le aruncăm în despărțire, s-o umple. Astru al zorilor, când privirile-ți pogorai orele noastre erau mai dulci ca uleiul pe rană, mai plăcute ca apa rece pe buze, mai blânde ca aripile lebedei. Țineai viața noastră în palmă. După pâinea a singurătății dacă noaptea-ntârziem în fața zidului alb vocea ta ne parvine ca speranța focului și din nou acest vânt ascute un brici pe nervii noștri. Fiecare îți scriem același lucru și tace fiecare dinaintea celuilalt privind, toți și toate, în parte aceeași lume, lumina și bezna pe lanțul de munți și pe tine. Cine va risipi această jale de pe inimi? Ieri seară un potop, și azi, deasupra , iar norii. Gândurile noastre, ca acele de pin ale furtunii de ieri grămădite și stând inutile în pragul casei vor să înalțe un turn ce se dărâmă. În aceste sate distruse pe acest promontoriu pradă vântului de sud și în față cu lanțul de munți care te ascunde, cine va socoti hotărârea uitării noastre? Cine va primi ofranda noastră, la capătul acestei toamne? Traducere Aurel Rău
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate