Sunt mii de ferestre deschise în fiecare dimineață
în Piața Nemuririi Sufletelor, acolo unde neajunsul se întâlnește cu răbdarea
și cumpătarea cu infinita nemărginire a cerului.

În timpul zilei kilometrice care se lăfăie în albastrul cerului,
zâne în care alegorice se bălăngăne în sus și în jos
militând pentru drepturile celor simbolici și neimportanți.

În zadar timpul se zbate asemenea unui șoarece prins într-o capcană.
Spre seară, umbre obosite își târăsc picioarele spre apus, ferestrele se închid
și în fundul cel mai întunecos al lumii, totul se oprește în loc.


Cei uitați de zânele bune își ascut colții și săbiile de fier
și pornesc la luptă asemenea nemuritorilor din povești.
Însă nimeni nu moare și nimeni nu învie după apus.

Noaptea își pictează neajunsurile într-o cană cu stele
și e dulce și sălbatică în același timp, măreață și destrăbălată.
Noaptea nu e în visele nimănui, dar visele tuturor se desfată în noapte.

Sunt mii de ferestre deschise în fiecare dimineață
în Piața Nemuririi Sufletelor, acolo unde învinsul se întâlnește cu învingătorul,
mortul cu călăul, ziua cu noaptea, curatul cu Necuratul.