Primăvară iar te-aduni
Din luturi și urâciuni,
Geruri aspre și vântoase
Aprige și spăimântoase,
Munți de alb și tremurici;
Punând verde peste frici.

Iar te salți din sol și-ți speli
Chipu-n cânt de primăveri,
În trei ape limpezite;
Calci cărări bătătorite,
Miroși frezii și-o lalea,
Să fii gingașă ca ea.

Și de când te-ai primenit,
Razele te-au rumenit,
Ți-au zvântat și trena lungă.
Iarba-n tălpi să te împungă,
Ca să-mi faci culcuș de Rai,
Din ce poți și din ce ai.

Nu te duce prin vâlcea,
Unde vântu-ți încâlcea
Și cosițele și poala,
Căpătând noroi ca smoala;
Stai în pomi ca să săruți
Mugurașii goi, desculți,
Să-i trezești din nou la viață,
Sus parfum și jos verdeață.

Te-ai săltat de prin noroi,
Ca pământul să-l înnoi...
Să-mi pictezi ochii, îți cer,
Ca un peticel de cer.