Ralu-i încă o copilă
Și-i așa sâcâitoare,
Că o ține-nchisă vodă,
Cu cincizeci de-nsoțitoare.

Despre ea se vorbesc multe
În perfidul București,
C-ar sorbi la cină aur
Și-alte-asemenea povești.

Căci se plimbă în caleașcă
Doar pe perne de satin,
Păru-i adunat în ace
De mărgele este plin.

Iar pe deget pune piatră
Care scapără culori,
Unde-nchide ca o zmee
Ceru-ntreg, cu luni și sori.

Și atâta e de dulce,
Parcă-ar sta să înflorească,
O curtează toți băieții
De la Școala cea Domnească.

Pentru ea croi Petrache
Primul toc cu rezervor,
Să-i aștearnă-n foi mai lesne
Versuri gingașe de-amor.

Alții însă, ce-și păstrară
Poeziile nescrise,
I-au lansat din Dealul Spirii
Un balon umplut cu vise.

Dar ea-și râde de iubire,
Numai arta e perenă,
Și-ntr-un teatru cu zorzoane,
Piese-nchipuie pe scenă.

Scuipă-n sânuri spectatorii,
Cred că-s farmece, căci ea
Tot în alt chip li s-arată,
Când descinde din perdea.

Iar când peplul îl îmbracă,
Pe coturni plutind ca-n vis,
Parcă-i zee întrupată
Din Teatrul lui Dionis.

Când Alceste, când Medeea,
Antigona, Galateea,
Cine ar putea să știe
Chipurile ei o mie?

Regina iluziei!
Toți admiratorii ei
Parcă n-ar iubi o fată,
Ci mai multe, deodată.