odată cu vânturile estului
intru în templul focului
cu ochii închiși număr pașii dintre mine și mine
cei tăiați la mijloc se reciclează periodic după ce mai amputează
o galaxie de umbre
trag roata dintre pleoape
cât pot de bine o ascund pe Rocinanta în glezne
să bat potcoave de argint drumurilor fără frâie
n-ar trebui să-mi ia mai mult de-o
moarte suculentă

hergheliile duhului îmi tatuează pielea pe toate fusele orare
chiar și când uit numele unul câte unul

mă pietruiesc încă ispite cu miros de busuioc
atâtea odăi fără vertebre cu număr cuantic și dușumele de aripi
nu mai revin în insomnii
spășită

niciodată fără mine n-am să-ți fiu oglindă
iubite de-o seară prea lungă

cu un șoim pe umăr rotunjesc respirația spațiului
invoc puterea artei dresajului
(nu vreau să mă-nghită neluminată prea răbdătoarea humă)
doar vânturile estului citesc meridianele corect
și hărțile albe
pentru topirea ultimă

alfabete solare îmi transpiră în palme văzduhuri friabile și scriu vieții
povești transparente sub unghii

iluzie mioapă
libertatea sapă tranșee în primăveri
câte una pentru fiecare erou îngropat între coaste fără onoruri
stoarce de seve
travestitele toamne pentru un smoothy
hipnotic
prea multe eternități cuvintele mi-au dospit în vene
fără drojdia focului pâinea înțelepciunii
împănată cu vulturi

inelele timpului odată scoase de pe degete
bat piroane văzului sferic