să asculți glasul insomniei
când îngerii râd, când ploaia
își adâncește piciorul în lut
când ochiul meu
hrănește la asfințit ferestrele nud -
o sută de pisici
adunate spectral pe acoperiș
într-o criză lucidă.

atunci, numai atunci
poți spune că poetul lăcrimează pe-ascuns
într-o mantră de somn, aparent
undeva
la țărmul unei mări furibunde
între oameni grăbiți
cu un ritm prea precis
și conectarea pe o altă
lungime de undă