vopsește coridorul cu tăcerile ei

cu privirile care lipesc pe ziduri
păsări irmizii

o urmăresc dintre ferestre
cum le închide pântecul între virgule
fermă și cu gesturi de paing

altfel s-ar așeza pe umărul meu

nu vă mai spun că am fost tentat
să pun în firide colivii

apoi
când silueta ei subțire se topește
dinspre ușă spre catedrală
să mă închid în fiecare
cu o mie de păsări
din irisul cărora țâșnesc tăceri fără chip