știai să improvizezi
printre oglinzi te jucai cu pisici iluzorii,
cu o absență, cu o idee
uneori te desenai goală în turnuri imaginare
sau călărind unicorni pe pereți de hârtie

la plecare
purtai pe brațe încă praf de clepsidră
ferestrele se adânceau tot mai mult în orbite
iar irișii păreau lentile de zare
bătute în cuie de sticlă

acoperișurile se prefăceau rotunde-n amurguri
pe case fără număr de identitate
orașul începea să mă atragă din inerție
între propriile-i păcate de moarte

dintr-odată
ploaia-mi părea odioasă pe țărmuri,
și rotirea planetei suspectă
când eu încercam să te împart cu oceanul,
departe de lumea concretă