noaptea piaptănă siluete adormite
străzi de piele umedă limbi de carne nouă

spânzurată într-un ștreang de iluzii
ziua se stinge în călimara poetului

orașul tace ca o gură de canal
câtă normalitate taie somnul în două
ca un feliator de carne mucedă
resturile cad în liniște pentru șobolani liniștiți

câtă normalitate în patul lui procust
perfect încadrat din fiecare trup
resturile cad în liniște pentru tezei liniștiți

pleoape de cireșe negre ascund
sâmburi de întuneric din prunci nenăscuți
ce încă își dorm primăvara morții

strâng tot întunericul într-un ochi închis
sub pleoape de cireșe negre
resturile de noapte cad în liniște
pentru dumnezei liniștiți