agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-04-06 | |
În trecut, două amibe din oceanul primordial
Dezbăteau cu-nsuflețire un subiect esențial: „Hai să evoluăm, rostise cea dintâi zâmbind hoinar, Până n-om mai ști ce suntem, nici ce specie măcar... Să ne pierdem în visare în solfegii vegetale, Să creăm marsupii, gheare, să fim niște animale! Nimeni n-o să știe taina jubilațiilor noastre Când din simple euglene ne vom face alge-albastre, Nici când luminos în soare ne-om întinde dornic cilii, Nici de bucuria pură din spirale de cochilii...“ Dar cealaltă se răstise: „La ce-mi trebuie, surată? Mie-mi șade-atât de bine să rămân neevoluată. De nimica nu duc lipsă, hrană am în citoplasmă, Pentru ce, ca o nebună, să-mi pierd vremea c-o fantasmă?“ Și-a plecat mâhnită prima, târșâind pseudopode, Se duse să evolueze la râpa Uvedenrode, Unde zac în adormire formele neinventate, Unde timpul le măsoară și le-nchipuie pe toate, Unde însăși devenirea e la rang de sacru act, Unde zilnic e Geneză sub un demiurg abstract, Ce nicicând nu terminat-a îndelung procesul său, Ci în fiecare clipă mai scoate ceva din ou. Ea se lasă copleșită de frumoasele mistere Și puterile Naturii întregesc a ei putere, Și cu forță se divide, se-nmulțește, se preface, Devenind dintr-o amibă un bacil la patru ace, Iar apoi tot mai cu viață se-ncordează și devine O gingașă euglenă cu striaje și buline, Un mărgean, o madreporă, un burete, o sargasă, O meduză îmbrăcată în șalvari albi de mătasă, Vierme-apoi și melc și scoică, sepie și stea de mare, Rac și scorpion, cicadă, fluture zbătându-și tare Aripile ca de înger ce înoată în polenuri Colorate-n fard de aur și cu mii și mii de tenuri, Iar apoi suind de-a valma pe-o coloană vertebrală – Ca de templu! – se-ntrupează în efigia sacrală A edenicului pește, dar în broască o preschimbă Un păcat latent, din suflet, întru care se perindă Ca o salamandră-n flăcări sau ca șarpele-n cuibar, Crocodil devine broasca, cu cioc lung de păsărar, Șoarece de câmp și mâță, maimuță suită-n pom, Până s-a făcut, vezi bine, specia numită om... Milioane de-ani trecură, preumblându-se pe mal Ea zărește o băltoacă din oceanul ancestral, O băltoacă oarecare, dar într-însa parcă știe Că acolo-i și amiba ce-i vorbise cu trufie. Către ea senin surâde: „O, ce demnă ești de plâns! Dacă n-ai venit cu mine, astăzi te privesc de sus...“ Dar amiba, pizmuind-o pentru faptele aceste, S-a făcut creaționistă și-a-nceput să le conteste.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate