agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1352 .



Silful
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ozimand ]

2019-04-07  |     | 



Duh al aerului, silful, forme largi închipuiește,
Ca jonglerii mingi de spumă și de vânt în cer rotește,
Iar în case se strecoară – numai dânsul știe cum –
Distilând din flori uscate stinsul verilor parfum,
Exalând din rochii rupte dulci miresme desuete,
Clătinând ușor pendulul vrunui ceas de pe perete
Sau făcându-și joc cu panglici, cu vreo scamă, cu vreo fundă,
Fiindcă aerul e visul unde toate se cufundă.

Într-o roză cu petale veștejite, pe o carte,
Sta o fee-n agonie, sângerând, tânjind spre moarte,
Căci în orișicare floare spun legendele c-ar fi
Câte-o zână ce cu floarea timpul o va ofili.

Prea mărunt e trupul zânei, ochiul lumii n-o străvede,
De aceea doar copilul sau poetul se încrede
Că ar exista aievea, dincolo de-a ei poveste.
„Silfule, suspină dânsa, du-mă-n zbor pe-a tale creste,

Du-mă să mai văd poiana unde flori răsar și unde,
Printre crini și albăstrele, păpădiile rotunde
Nimburi spulberă, de scamă, sub suflarea ta senină,
Unde peste valea nopții eram fee și regină...“

Rugămintea ei, firește, nu puteam s-aud și eu,
Dar vedeam cum se-ntețește vântul, acest aprig zeu,
Și cum floarea cuprinzând-o, ridicând-o de pe carte,
Pe fereastra larg deschisă a purtat-o-n zări, departe.

***

Cine a avut bunică să-l ferească de curent
Știe din copilărie că de nu rămâne-atent,
Vântul o să-i strâmbe-obrajii, o să-l zgândărească-n dinte,
Dar de fapt nu-n carnea vie, ci-n îngândurata minte
Își găsește el să scurme și să-și semene durerea:
Cuibul lui – melancolia, hrana lui – veninul, mierea,
Și la fel cum umflă pânze, peste mări vasul să-l poarte,
Călăuză-i pentru suflet către țărmuri de departe.

Spune-mi, dac-aș fi ca dânsul, doar o briză, doar o boare,
Ai simți din piept ardoarea-mi, când te-aș strânge-n brațe tare?
Degetele-mi nevăzute, când ți le-aș petrece-n păr,
Ai ghici că-s ale mele, că sunt eu într-adevăr?

Dar de-ajuns. E seară, vântul zbaterea și-o domolește.
Când și când o filă albă de pe carte răsfoiește.
Ne-au rămas ca până astăzi dorul, dragostea, plictisul,
Aerul ce ne-nconjoară, parcă ireal ca visul.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!