Lângă femeia de abur spaţiul devenea curb,
o înfăşura în culori calde translucide
fără reflexe în timpul real,

nopţile mele rămase fără suportul din vise
erau mai sărace decât întunericul
ce le agasa din toate părţile,

când puneam gutuile-n fereastră
muşcatele se îmbătau de miros fericit
de uitau să mai înflorească.
Mă întreb câtă nemărginire îmi trebuie
ca să depozitez în memorie
vraful de trecut pierdut pe drum,

iubirea ţine loc de gesturi divine,
se-ncarcă cu vibraţiile metalului topit
şi nu mai devine ispită pentru păcat.