O pasăre mare zboară spre cerul albastru,
Un dor în derivă plutește în zare -
E singura-i urmă ce-o lasă
Și gândurile mele toate-i urmează.

S-o fi lăsat speriată de trecere vremii,
S-o fi aruncat în zbor,
Și s-o fi aflat rătăcită, ca un pui de porumbel
Care încă nu cunoaște reperele cuibului!

Ah, pasăre sfioasă,
Mister și spaimă crescu în urma ta volatilă!
C-un șarpe încolăcit în jurul pieptului,
Durerea celui ce rămâne singur, m-apasă.

Ah, pasărea mea cu pene ascuțite,
Aripile tale au sfâșiat văzduhul...
Și greu se mai respiră-n urma ta,
Sunt doar frânturi de aer și multe goluri.

Iar eu, lăsat în urmă cu priviri pierdute
În ceața propriilor lacrimi, mă-ntreb perpetuu:
La ce răscruce de uitare ai rătăcit cărarea dreaptă
Și te-ai pierdut în zare?