viața care începe
în dreptul unui vals
asemenea sufletului conceput
să nu aibă loc într-un trup
străbate zidurile acestea
bunăoară închisoarea din tine
toate cântecele strangulate fără de țipăt
printre molecule de nisip de metal și din carne
pune ape morților mult-prea-însetați-săracii
și e bine!

dar, tu, pescărușule, când ai de gând să (mă) recunoști?

poate în dimineața aceea de iunie cu mireasmă de iasomie atârnată de tălpi
care se va întoarce ea odată și odată...

eram mici... eram așa de copii
casa își avea misterele ei... de nu vor fi fost miracole...
în pământ răscolit cioburi de smarald... câte-o coropișniță
nefrica noastră de a scormoni în străbuni fără să ne ardă... fără să ne doară
leagănul ne-a purtat universali fără nicio distincție de gen... de specii...
când ne-am trezit crescuserăm suficient de mult
cât să avem valsul propriu

ne-am avântat
și rusalcele au argintat lacurile
pe frunze uriașe de brusturi câte o memorie ancestrală
locul acela unde Dumnezeu zămislește troițe

fără să ne pese am alergat desculți și goi
mărăcinii ne împrospătau sângele
pregăteau existența noastră aristocrată

suficient de sus la debarcader
umbreluțe și gesturi
gentilomi purtând pe chip
surâsul interminabil al domnițelor roz
acest amestec de enigmă și corali
la asfințirea aurie a timpului peste noapte

un vapor cu franjuri multicolore
a încurajat curcubeul să răsară
în fapt viața aceasta
declanșându-se cu un vals