nici nu știi
când ai să fii mușcat
de visul primăverii
(cu-atât mai mult
cu cât tu însuți ești
o mică reverie-n univers).
vremea este a tăcerii de opal,
a învierilor,
a crudului sălbaticului verde.
nu e nici umbră de iluzie,
nu e acum prilej de teamă –
fulgere, ploi ori negrul-iute-al norilor
ne fac și mai strălucitoare
luminile ce se aprind
(ce mai contează micile apusuri
în fața dimineților ce vin?)
când mii de porți
în mii de flori se văd deschise,
de-ajuns e numai, de ești liber dac,
să-ți amintești de vechiul meșteșug
de crestător în nor
și în cuvânt.